Din ceață ploaia șiroind,
Noi ceruri albe
Plâng și-s moarte.
De cuget orb
Mă clatin
Și-s străin, de mine.
Timpul e iarăși infinit
Și-ntre lumi cerșit -
- iubire de scrum.
Tremur și-s gol
De timpul vremii ud;
Strivind pumnul
În palma dintre EU și mine,
Amăgesc durerea
Și-n vene sângele-i turbat.
Pe buze șoapta a – nghețat
Simțirea.
Șiroaie albe se-mpletesc
În barbă;
Să plângă
Sau să-i pară bine?
E același suflet
Încercat de ploi străine!
Sine se cutremură
Și tace,
Căci a secat
Pe margine de pat.