Calea durerii dulce-n setea ei este,
Ambrozie a tristeții singulare,
Nostalgie neîmpărtășită, rană
Sângerândă fosforescent în noapte.

Șoapte milioane dispersate-n teamă,
Atomi plumburii vidul neîncăpându-l,
Furie dezlănțuită a întunericului viu,
Soarta nemilostivă înnăbușindu-l.

Venin cumplit al vieții, agonizând
În lenta-i pieire, lepădătură a Lui,
În efemeritate și chin cumplit își duce,
Al lui destin veșnic neîmplinit, omul.