stătea rezemată de ziduri
un colț de zâmbet
dulce amărui
atârna trecător
un abur în aerul rece

peste biserică
ploua cu dangăte
înalte
mireasa aleargă pe trepte roșie toată
cu poalele strânse
ca o mare ca o mare albă revărsată
în stradă

cum te gâtuie
șarpele neputinței Krasavița
sila
de urmele pofticioase
bălind obrajii
lacom
limbile abrazive urcând pe pulpe
amintirile infecte
te râcâie îți mănâncă pielea
îți zgârie ciorapii sus jos sus jos
cu unghiile
înghețate
strângi ochii

ce frumos își aruncă șalul verde
în jurul gâtului
răsucește de trei ori Krasavița
hotărâtă
strivește țigarea metodic
și pleacă

ding dang casă de piatră
ding dang era frumoasă rochia ta de mireasă