liniștea e un bulevard imens din phenian
o noapte în partea de nord a peninsulei
peste care vălul transparent al nepăsării
se lasă cu zgomot de ovații înflăcărate

tu îmi măsori cu rigla cuvintele încă nerost(u)ite
aștepți o plecare către un alt țărm galben-fosforescent
în camera bântuită de lumina slabă a trupului
trecând gol și absent prin fața televizorului

un copil de la geamul de vizavi scapă un zâmbet
și noaptea fluturând din aripi ca un corb ne toarnă spaima
în venele subțiate de o absență constantă

aș urca la geamul tău
pe sfori împletite din timp
altfel folosite drept spânzurători
pentru tăcerile nesfârșite din carcera
ființei dezvățate de lacrimi

mă tem pentru singurătatea mea și
dorințele refulează ca o spumă violacee
răspândită de-a lungul trupului ca o
stație de metrou pustiu…

ca un bulevard din phenian
într-o noapte cu miros de flori de cireșe amare