pe unde altădată pietrele se desprindeau să cânte
netulburat Sisif mergea printre noi
cu un munte de gheață în brațe

din limite sau din orgoliu iubeam nu atât lumea
cât imaginea lui despre ea

ceva se petrecuse în modul de a pătrunde – ne bucuram
de oricare clipă fie și tragică

dar prea târziu ne invadase timpul
spre marele repaos fluvii cărau cerul
totul trebuia luat de la-nceput

voi fi aflat ceva despre moarte
privesc în adâncul ființei fiecărui lucru
pentru că toate cele considerate vii
mă-ntâmpină doar cu inima lor împietrită

încerc să rămân cât mai mult în starea mea de acum
nu cumva Dumnezeu pedepsește cu mâinile mele?

încerc să devin
martorul mut
noapte
încorporându-se nopții

doar când o străină uimire
zguduie aerul din jur
îmi amintesc vag
de colosul plângând
cu muntele de gheață în brațe