voi rămâne dator vieții cu câțiva ani, ei și ce?
voi îmbătrâni mai repede, ei și ce?
numele nu mai e ce-a fost Nici măcar fărâma de suflet nu o mai e
în cameră au murit toți pereții
icoana stă aruncată pe monitor să-i fie cald
dacă aș fi singur m-aș sinucide dar mă păzesc îngerii de cretă
iar salteaua când își aduce aminte de mine scârțâie
când ud când scămoșat și aspru
ce viață de vată!

dimineață timpul va uita de mine
mi-e trupul candelabru ce arde în riduri
din mine rămâne o baltă
iar eu de-abia dacă voi semna condamnarea

mi-e pedepsită îndrăzneala de-a dărui lumină
de-a cuteza aduce veșnicie muritorilor
ce îndârjire mi-am putut impune Să mint să cred minciuna
poetul nu a existat
e doar un dejavu
care de fapt nici
n-a existat!