Pentru toate lucrurile care nu se pot spune banal există poezia.
cei pierduți nu vor putea vreodată să caute pe nimeni.


de afară, timpul se ascunde în mine de teama unor
întâmplătoare uitări.
poate că fuge de tine, de viața și de zâmbetul tău.
contemporan al meu, dacă ai fi fost sincer, ne-am fi întâlnit.
tot timpul te-am văzut îndepărtându-te, nici o rezonanță,
nici un ritm…
în schimb, asfaltul te dinamizează, îți confirmă convențiile.


de pe ale cui tâmple crezi tu că am cules eu vaietele
pe care le tot duc la Dumnezeu?
câteva au căzut și printre aceste cuvinte.
am avut ochii fierbinți, dar tu nici măcar nu ai observat,
deși te-am privit insistent.
te înțeleg, ai fost preocupată de prețuri, informații,
vocații, destine…


îngerii potențiali și-au făcut stat în groapa de gunoi a lumii
și de acolo guvernează cu căldură.
știu bine că tiparnița din Evul Mediu a turtit odată timpul...
până atunci, el fusese sferic.


în urmă, a început să îi crească picioare pentru a putea să meargă
umăr la umăr cu noi
și ține foarte mult la sincronizarea asta, dar pe noi, oamenii liberi,
ne preocupă numai Dumnezeu,
El este tot ce am putea să fim.
în rest, nu ne mai interesează nici o altă devenire.


de vreme ce exiști, tu ești fratele nostru.