Când granița egoului meu s'a prăbușit,
Am simțit cum dragostea mă'nvăluie
În mantia ei presărată cu fine stele aurii.

Am privit în jurul meu și nu am văzut
Decât pereții negri ai sufletului meu.
M'ai sărutat și o fereastră s'a deschis...

Prin ea curgea râul catifelat al suferinței,
Dulcele ei nectar l'am vărsat pe chipu'ți,
Atât de trist, atât de trist...

Eram înconjurat de pereții negri ai egoului,
I'am zdrobit cu ciocanul timpului,
Și'am simțit iubirea.

Suntem cu toți închiși în cămăruța noastră întunecată. Dragostea deschide doar o fereastră dar noi rămânem între pereții negri ai suferinței și singurătăți. Iubirea este dincolo de acești pereți.