pietrele cubice din orașul tău de acasă m-or ajuta vreodată
împărțindu-mi din al lor înger o bucată
din care s-aleg doar urma zborului
și să mi-o lipesc furiș de talpă.
Nu mi-e teamă dragă mână stângă, mână dreaptă
De culorile stridente, de-acel verde-albastru roșiatic,
Nuanța dorului tomnatic.


Gândul meu la tine trece trântind porțile cetății,
Rupând timpul de la mijloc
Jumătate vreme, jumătate-n foc.
Și-alineatul ce-l iei pe drumuri,
Pasul care-l scazi mereu,
Ultimul paragraf de nori,
Mai uită-l dragă, dintre noi.