Lăutarii cântă, hora se-nvârtește
Și un cal în spume d-odată s-oprește.
- „Pace vouă, oaspeți cu genele albe,
Mume tinerele cu aure salbe!
Bună ziua, vouă, juni dănțuitori,
Vouă, copilițe, tineri criniori!
Oști nenumărate țara ne robește
Și pe unde trece câmpul înnegrește.
Soarele e galben, norii-l învelesc,
Râurile albe în sânge roșesc.
Cum sub o secure cade-o dumbrăvioară,
Floarea țării noastre sub fier se doboară.
Dacă e vreunul ce simte-ntre voi,
Vie a combate ș-a muri cu noi!“
Soarele în abur ca un foc roșește.
Lăutarii cântă, hora se-nvârtește:
- „Peste zece sute căpitan sunt eu
Și ca zece sute bate pieptul meu.
Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară
Și pe cai în spume ce ca vântul zboară.
Iar voinicii noștri se chem vănâtori,
Au lănci veninoase, iar la suflet flori.“
Lumea-l înconjoară, ziua se sfârșește.
Lăutarii cântă, hora se-nvârtește:
- „Viața în sclavie este o povară,
Iarnă nesfârșită fără primăvară.
Însă țara noastră nu e scrisă-n cer
Printre cele sclave ce prin veacuri pier.
Căci românul încă știe a se bate
Și urăște viața fără libertate.
Astfel o pădure când s-a veștejit,
Pasărea suspină, cheamă-al ei sfârșit.“
Nu știu căpitanul dacă-a așteptat,
Dar cu doua sute voinici a plecat.