Vatra

De-aș mai avea putere să ar, și dulci semințe
Să semăn în pământul atât de însetat,
Să mă înham la jugul nevolnicii-mi credințe,
Și burgurile lumii să le preschimb în sat –

Să ar desculț prin glodul sălbatic, fără haine,
Și sfârcul de lumină să-mi fie o tunică,
Îngenucheat pe coarne, în fața Sfintei Taine,
Să mă-ncovoi sub roua de dragoste și frică –

De-aș mai avea putere să duc apoi la moară
Grăunțele smerite, cu sufletul zdrobit,
În loc de zloți, morarul, cu sufletu-mi, să-mi ceară
Credința, ca pe-o rană deschisă, de cuțit –

De-aș mai avea putere să pun apoi făina
În blidele în care pădurile mai cresc,
Și-n loc de pâine, țestul să-mi dea să gust lumina,
Să dărui toată holda cătunului ceresc –

Și îngerii de-acolo să fie, toți, țăranii,
Șezând lângă ștergare, tot așteptând, de sus,
Semințele luminii să-ntoarcă-n brazdă, anii
Venirii-n sat, la vatră, a Domnului Iisus...

22 august 2006