Mintea-mi ascunde culori pe care vreau să le cunosc
Ochii-mi privesc lacomi spre noi linii ce desenează acelasi orizont
Calm,deschis,mitic si depărtat
Amintit în poeme cu morti si cu îndrăgostiti,cu morminte si eroi
Limita unei imaginatii limitate de o existentă placidă
Aproape de păcat precum somnul de moarte
Aceeasi origine le uneste
Dar o altă menire le desparte

E bine să fiu acum în fata Ta
Înaintea timpului pentru prima dată...
O,Doamne ce paradox !
Este definitia Divinitătii
Iată-mă încă viu
Încă judec,desi judecat
Aspir la înfăptuirea unei plăceri nepământesti
Aceea de a fi dumnezeul lumii privită prin ochii mei
Ochii mei ar trebui judecati,nu eu
Eu,spiritul meu,sufletul meu si carnea de pe el
Acum,aproape sunt obosit de tăcerea aceasta înaltă si demnă
Si îmi plec ochii,aceiasi care m-au adus atât de sus,în fata Lui
E timpul ca eu să tac din gură si mai ales din ochi
Ultimul bastion s-a predat de bună voie si fără voia lui...

Mă privesc în oglindă,revenit,pedepsit,îndăruit
Tot restul vietii mele voi tăcea
Încercând să imit tăcerea Creatorului
Sau,poate,să aduc putină demnitate în lumea mea
Rămasă fără dumnezei.