poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-15 | |
S-au rupt doi nori și ploaia a-nceput.
Ploua încet, iar ultimul sărut mai dăinuia pe buza ei amară, ținându-i loc de vise, de coșmare. S-au rupt doi nori, s-au despărțit în zare și curg într-una, curg din ei, doar lacrime amare. Iar visul de-astă vară, topit în cer de toamnă, dispare-n ceața deasă a unei nopți de iarnă. Zadarnic plouă, în zadar curg lacrimi, căci norii sunt acum în două zări. S-au despărțit ca două patimi, ca cele limpezi ape, de tulburile mări. Degeaba plânge norul, de sus, din negrul cer… Ce fuse blândul aur, de mult schimbă în fier; și tot ce fu poveste și zi verde de vară, se preschimbă în vifor, în noapte neagră… neagră. Al doilea suflet… sufere-n pustiu și plânge inima în el, ca în pământ un viu, și vrea să urle dar de lacrimi se oprește… Și-ar vrea să țipe… Dar la ce îi folosește? Zadarnic păstrează, în rupt pieptul său, un dar și-o fecioară de stele; ce fuse odată iubire, acum e un hău, o flacără stinsă în visele rele. Dar Zeus îi vede durerea cea mare și fulgere îi scapă, dintr-însul, scăpare; căci vrea să oprească cât mai curând ale norului lacrimi ce curg rând pe rând. Însă gândul nu-i moare, credința nu-l lasă. Iubirea-i o artă… Dar lui ce îi pasă? Să plângă știu doar, când se rupse de ea, crezând că doar firea îl plânge… natura îl vrea. Dar se-nșelă crezând că doar gândul, doar visul este un rege al lui; căci gându-i e mort iar mormântul e dispersat în vid, Universului… Trăirea în spațiul telur i-a dat perechea visată și-aproape uită traiul dur din lumea lui prea ciudată. Dar tot ce-i pământ preschimbă-n cer și tot ce-i imaterial, material devine… Cum aur fals preschimbă-n fier, așa și el ținu originea-și în sine. Când începu din tot ce-i monoton a se-ndrepta spre neguri mate și spre alte lumi abstracte, uită-și iubita, își uită perechea, înțelegând din nou ale sale păcate… Și acum plânge… căci vrea înapoi, vrea vechea-i lume… dar haosu-i place. Și, Doamne, nu știu, îi vrea pe-amândoi: și demon, și soare, și zbucium, și pace. În visul în care perechea îi fuse, zâmbetu-i vrea să-ntâlnească, căci pacea ce-odată aici o găsise s-a stins în negură și static… Puțină iubire găsise în lumea ce el își crease: departe de oameni, aproape de sori, în stele și vise, în ploaie și nori. Dintr-odat’ ea dispăruse în haos iar universul pieri dus în Laos. Zadarnic mai vrea acum vis și speranță; doar lacrimă are… romanță… El încă mai stă, despicat, între lacuri, așteptând curcubeul ca să răsară… dorind ca o rază din nori să apară și să-i alunge figura de ceară. ,,O, Zeus ! își spune în gândul lui norul, de vrei tu de chin să mă scapi, dă drumul să ias’ curcubeul, în loc cu un fulger… o groapă să-mi sapi!” Dar Zeus mult știe de chin a răbda… El îi trimite prin tunet o vorbă: “-Rămâi, tărâmu-ți cinstește în slujbă și-n lacuri un curcubeu va scălda!” Norul visează povestea cea veche mereu… Ce frumoasă fusese odată! Ar vrea înapoi s-o aducă, da-i greu, că-i singur în lumea-i pierdută. Zadarnic își vrea iubita-napoi; ea nu-l mai poate-nțelege… ,,Uită ce fuse-ntre noi…”, își spuse și începu iar a plânge.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate