O stranie lumină mă-nconjoară,
Un fulger mă stăpunge ancestral,
Un nimb încet din cer coboară
Și se așează pe fundal.

E un fundal de scenă goală
Pe care-ncerc să urc acum.
-Hei ! Să mă ajute cineva c-o scară.
Dar nu răspunde nimeni. Și e fum.

Deodată scena-ncet coboară.
E ca un vălătuc de nor.
Pășesc pe ea cu teamă și sfială
Spre nimbul ce face parte din decor.

Încerc să îl ating, dar el se pierde
Spre bolta de unde a coborât.
Și pajiștea cea veșnic verde
E o himeră doar. Și atât.

Mă resemnez cu palmele arzând
Și aștept să-mi vină schimbul.
Pe un perete-n fosă scriu un rând:
NU MERIT NIMBUL.