poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ PaÈ™adine în vers alb (73)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-24 | |
Am acceptat să vorbesc, desigur, în șoaptă, cu ea,
Doar pentru că mi-a spus cum o dureau plămînii Cînd a vrut să mă sune, și-atunci m-am îndrăgostit De plămînii ei mici ca două frunze uscate sau verzi, Ca o stea. Foarte greu să iubești doi cai, două frunze deodată Mai ales cînd ei sunt foarte departe și totuși atît de aproape De marea sărată. Am acceptat ca de-acum înainte ea să respire. Atît. Să respire. Doar așa puteam simți aroma plămînilor ei mici de care, Desigur, eram îmbătat în uimire. Puteam să-i gust, să-i miros, să le spun cît de mult îi ador Și, uneori, punîndu-mi capul sub sînii ei portocalii, Puteam auzi, mai fericit ca oricînd, un zgomot ușor Al respirării mele în plămînii ei mici ca două frunze Uscate sau verzi, un zgomot firesc. Atunci mă bucuram nespus, ca un copil de leagănul său Si îi spuneam, desigur, în șoaptă, cît de mult o iubesc
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate