Mi-e dor de casa părintească,
de glasul dulce al mamei,
de vorba aspră a tatei,
o clipă să-i mai văd și să-i aud.
Aș vrea să simt în palme pământul roditor,
să mai privesc albastrul cerului din pragul casei,
să mă mai scald în verdele aprins al ierbii,
să mă limpezesc în ploaia razelor de soare.
De brazii mei cei falnici,
și de mirosul lor cel românesc,
de aurul care rodește pe ogoare,
mi-e dor și plâng din depărtări.
Lăsându-mi vatra strămoșească
și dragostea părintească,
am plecat printre străini
și-acum trăiesc din amintiri.
Lorelei, Etiopia, Mai 1997