să-mi iasă umbra-afară într-o noapte
când praf de stele fața lunii scurmă
în căutarea semnelor din urmă
ce varsă-n sânge căile de lapte

pierzând cu mine orice legătură
n-o să se vadă pe nici un perete
cum va transcede lin pe-alte planete
o umbră fără ochi și fără gură

de restul ce mai sunt se-alege praful
și coastele-mi se frâng bătute-n piuă
când corbi apocaliptici înspre ziuă
îmi vor falsifica și epitaful

și tot nu vor putea ca să mă șteargă
ca umbră rătăcind printre lumini
sau iarbă-n lut cu albe rădăcini
trudind și-acolo să se înțeleagă