și ne priveam în ochi număram animalele vânate eu nu vedeam niciodată lupii mamă treceam ca și cum rănile ar fi fost semne de noroc

ochiul îmi înșală vocea cu gust de ars el coboară încet după fum și nu se mai înalță probabil mi-au încremenit alegerile

las sângele să curgă e o hemoragie necesară mamă după rănire nicio infecție de om nu îl mai atinge eu ascultam doar tangouri copilă agățată de pleoapele tale

acum pe divan sunt ecouri nimeni nu mai iubește poezia mamă eu port un armistițiu imposibil cu sferturile de oameni obosiți de ei înșiși

le iert mâine greșelile Dumnezeu îi iartă astăzi mie oricum ei nu îmi iartă nici măcar somnul greșeala de a fi eu