și când un vânt se va porni din propria cenușă un trandafir va înflori din nod pe prag de ușă de acum știi ce ți-a rămas încă necunoscut este că primul scaun pe care nu se stă (de care imi vorbise george) este scaunul acela (de care-i spusesem lui mugur când cu euridice la muzeul literaturii romane) ceva mă ține în trecut uitat într-un astenic cuvântul-piatră de-nceput pierdut într-un amnezic și amănuntul acesta (ca următoarele) e miezul și-i crezul

eram cântarea unui mut nemuritor și rece
un basm pe-o margine de scut din clipa ce nu trece
un dar din dorul unui țărm cu proba o cărare
un (imp)osibil cu tumult pe-un inorog călare

se adunau lângă catarg cutii și lăzi de zestre
pe clipa lungă stau și ard zidiri fără ferestre
într-un ceaslov și-un ceas solar țineam un semn de carte
un mit de doici doicind bastard întreg ce nu se-mparte

trăind în cercul vostru gol prin jocuri de noroc
ați nimerit la mine-n joc mizând hazard pe loc
un istm fragil deșert de vis cu gara fără linii
ați pus nebuni un alb pe foc pierzând în spuză crinii

și dacă visul de acum e doar un nor de fum
veți ști să căutați cândva în care-i jar și-i scrum
și când un vânt se va porni din propria cenușă
un trandafir va înflori din nod pe prag de ușă

și când minunea-trandafir va da parfum de seară
atunci veți cere iar văpăi în casa-dor de-o vară

acum-atunci-cândva-ntr-o clipă
vor face cerc
în care eu
sunt pana din aripă






Constanța, 22 mai, 2009