cireșele nu zâmbesc deloc azi
doar parte a lucrurilor obișnuite
chipul pierdut mă cutreieră
mă lasă fără putere
fără zbatere
numai ființă goală și tristă
la margini de-altar
ce să sacrific?
sângele meu patologic de dulce
trupul e plin cu arsură
știu că nu-ți plac
copac prea despletit, prea aplecat, prea singur
chiar dacă poalele rochiei ascund
nu îmi pasă
pe gură pe ochi dintre coaste
șuvoiul amar curge continuu
rien ne va plus
îi accepți mării sarea
ori vuietul
fii bună și scutură pietrele
așază celulele
și hai să mergem