Am nevoie de har

(o reactivare a rugului Iubirii)


Am nevoie de har. Și-Þi voi dovedi.
Mă voi arăta. Blând, cast sub priviri.
Doamne, dă-mi!... Și-o roată îngerească!
Copleșește răul! În suflet să nu crească...

*

Câte n-am pierdut... Câte s-or întoarce!…
Biserica Ta... Se mai clădește prin oase?
Carnea și energia... Se moleșesc fără Tine.
Scutură-ne din viespar. Și-obiceiuri străine!

Aveam un piept tare. Ni l-am prăpădit.
Ne rugam împreună la necaz. De părinți.
Nu mai Te știm. Nu dezlegăm tainele mici.
Cum ne-om prezenta ? Acuzându-i pe sfinți?!

Nu mai suntem ce-am fost. Am trișat.
Înlocuim neștiința trecută. Cu noul păcat.
Pivnița socială ne-nchide. Trupuri de Lazări.
Chingi ale legii. Negirate de har, o să cadă.

*

Pune Tu mâna! Și noi, leproși, implorarea.
Îngăduie-Þi sila... Când vii să descoperi...
Intră cu vântul... Ca să ne rupi cerceveaua...
Iscă-ne lacrimile! Ori cheamă alți meșteri!

Merită truda. Merită. De tot ne-amintim.
Lăsăm trecutul mârșav. În zbor vom sui.
Cu aripi în sânge. Lopeți – fermele mâini.
Să-Þi împânzim altare. Cu vițe de vie târzii.

Suie orice butuc rodnic. Du-i rodul la teasc.
Făina țărânei ia-o! Fă din coji hristic graham.
Duhul se-ntregește. Sfântul Treimei ne strigă.
Îi răspundem. Vrem în Aghia Sophia la cină.

Adu mostra ultimă de har. Să ne ningă !
Vom fi pomii cunoașterii. Albi ca de frișcă.
Să dai, Doamne, crengi mari! Și-n chip, nuferi...
Ca să-nflorim. Ca apele. Din mâl, cer senin.