pe la prânz am disecat ochiul
care mă urmărea insistent
în fiecare seară ploioasă


îi simțeam prezența pe macadam,
pe suprafața limpede a fiecărui strop
îl priveam fix fără să clipesc


observam cum se închide
în cochilia păroasă prin care venele
aproape scuipau câțiva neuroni


***


l-am pus pe masa roșie
am scos din sertar cuțitul
cu mâner negru iar cu vârful zimțat
i-am îndepărtat sclerotica
și mi-am făcut loc cu lanterna
prin pupila irisului albastru


*


în interior era frig
voci sub formă de semnal electric
se auzeau în ecou


mi-am focalizat lentila spre
culoarul triunghiular ce ducea la retină
iar când am ajuns în fața ecranului uriaș
milioane de oameni se frământau


ca într-o reacție în lanț unii se nășteau,
alții erau îngropați la picioarele celor vii
în gropi adânci până deasupra flăcărilor


*


am simțit imediat un tremur
o frântură de aripi



deși nu puteam urmări cu privirea
luminile dinspre care acest zgomot
se completa
mi-am pus ochelarii fumurii
cu lentilă rotundă


m-am apropiat


pași pluteau parcă
pe o cărare transparentă


***


un zgomot strident –
din ceas se auzeau titirezii lucrând


m-am dat jos din pat


pe podea sângele
formase o pojghiță ușor maronie
ce se termina sub ușa de la baie


în oglindă
ochiul lipsă mustea de lumină