poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-13 | |
A fost odată
Ca nici odată, A fost o fată Frumoasă, curată, Pe care părinții Au numit-o Apă. Năvalnică și spumoasă, A plecat în lume Ca să o cunoască. * Născută din munte, Purtând doruri multe Pe drum s-a *ntâlnit cu el Blândul, caldul Vânticel Care, găsind-o frumoasă Pe loc i-a propus Să-i fie a lui aleasă. Apa cea sfioasă, A lăsat privirea-n jos Și cu glasul ei duios, I-a răspuns că ar fi bine Să o însoțească, Să se mai cunoască. Iar de se vor îndrăgi, Împreună pot ei fi. * Vântul foarte bucuros A*nsoțit-o pretutindeni, Explicându-i rostul lumii, După cum e legea firii. Astfel fata cea curată, Purtând numele Apă, De Vânt zilnic mângâiată Și tot de el mult curtată, S-a îndrăgostit. * Într-o bună zi, Vântul cel călduț Îi făcu un dar, Un dar mai micuț. Un grăunte, Sămâncioară, În care dormea, Mica viețișoară. Apa mult s-a bucurat, Și cu mare drag, A pus darul prețios Într-un loc frumos Cu verdeață și cu flori, Într-un loc ce-ți dă fiori. * În ăst timp ea, Furtuna , Mama vântului, umblată Veni iute să despartă Pe Vântuț de draga fată. Că ea n-o plăcea Și mult își dorea Ca băiatul ei Să-și aleagă soață Pe misterioasa,Ceață. * Apa speriată S-a pus pe fugit , Uitând darul cel primit În culcușul însorit. Furtuna s-a potolit. Fata iute, și-a amintit, Că darul ei prețios, L-a lăsat acolo jos. În natura cea superbă, Pe covor cu flori și iarbă. Și-anceput a plânge Sufletul a-și frânge Speranțe a strânge. Cu vocea ei cristalină În sunet de mandolină Începu a se ruga, Domnului ce o vedea. * Doamne Dumnezeul meu, Fiindcă Tu ești Tatăl meu Eu Te rog cu umilință, Scoate tu acea ființă Ce doarme într-o în sămânță. Fă-o Doamne demnă, De vrei, chiar eternă, Că eu știu prea bine Daru-i de la tine. Fugind am uitat de ea, Asta, este vina mea! Dar eu o iubesc, Că e dar ceresc. * Domnul s-adurat de ea, Și-a trezit din sămâncioară Mica viețișoară, Cu atotputernicia A creat El – salcia. Un copac frumos , Foarte mlădios Ce-și atârnă pleata , Să mângâie Apa Care-i este mamă , Iar Vântuțul tată, În locul cu flori , Care-ți dă fiori. Ba mai mult de-atât , El a înzestrat-o Cu daruri frumoase A binecuvântat-o. În cinste El a scăldat-o, Și cu bucurie A înmiresmat-o. Apoi El a îmbrăcat-o În simbol cast, renăscut Pentru tot ce este verde Și de El făcut. I-a dat și puterea Care nu-i umană Să înlocuiască Zeiță romană. Cu cinste i-a pus coroniță, Plimbând frumoasa mlădiță În Ierusalimul Sfânt Locul drag de pe pământ. Să să fie o bucurie Pentru orișice creștin Care Îl iubește, Pe Domnul Divin. De Florii atunci Când Iisus pășea Covor verde a făcut Din ea, salcia. Așa a fost ea sfințită, Și de omul credincios, S-a făcut iubită. Că e pusă pe la case, Și în toate cele Pentru alungarea Spiritelor rele. Unde ea ajunge, Pământul îl unge, Viață dăruind Un leac minunat, Astfel devenind. Și de-atunci încoace, Pe maluri de ape Salcia cumine, Stă lângă părinte. Lângă Apa care-i mamă Lângă Vântulețul tată Ascultându-le șoptirea Contemplându-și nemurirea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate