e un adevăr trist că oamenii vor să uite moartea
și caută neputincioși să scrie cu carioci scrisori către cei de acasă
să îți accepți infirmitatea emoțională e ca și când mintea ta ar rămâne într-o cămăruță pe veci încuiată
iar cheia e topită de trecerea grandiosului timp
cu o dragoste funestă mi te imaginez în linii vineții, cu pupilele putrezite ascunse în spatele unor ploape grele, sfârșind obosite
& cu obrajii roșiatici care își pierd din culoare și suferă de o stare cumplită de singurătate, pășești prin cimitirul oamenilor falși, uscați pe dinăuntru de o plăcere mocnindă pentru autoritate
putregai și praf se spulberă într-o agonie mentală, și un răspuns sec, înnegrit pe margini, răsună în camera conștiinței pătrunzătoare
vechile dureri îți fură somnul și crește în tine o zonă de presiune
cu toții așteptăm un semn al căderii frunzelor, e ziua în care vom asista la propria înmormântare
pentru că moartea, mai mult decât nașterea, e cel mai natural lucru
folosesc criterii ciudate în a-mi alege cuvintele atunci când vorbesc cu tine
iar tu vei încerca hipnotic să obții trădarea mea
pentru că vrei să ai o bucurie din ea
lent, te vei îndepărta și, din celulă, îți vei pregăti cuvântul final
încă te mai simți murdar și vei căuta degradant o vorbă amăgitoare ca un ghimpe înfipt în trup, extaziat de potențialul cu care vei plesni
& apăsarea ispitei nu-ți îngăduie să taci
mi-aduc aminte când ți-ai izbit genunchiul de greutatea fierului și o durere pulsativă, surdă ți-a străpuns osul măcinat de resemnare
zăpușeala joasă din aer ți-a înmuiat picioarele pline de vânătăi și te-a însemnat
plec de lângă tine ca să sfârșesc cât mai departe, căutând un adevăr inexistent
pentru că am învățat să-mi clădesc existența pe acele adevăruri oribile, decăzând atunci când mă înalț pe nevoi primare, revenind la starea pură de animal
o nevoie degradată, diluată e inutilă societății consumiste de azi
nu mai știi ce stare îți este provocată și care trezită în mod inconștient, firesc
pentru că subminarea trezirii sentimentelor naturale e soră cu moartea
încerci să ți le amintești dar amnezia unei trăiri sfâșiate în jungla luptei pentru supraviețuire e mai adâncă precum nicicând
& absurdul de azi nu e decât o realitate crudă a unor posibilități firave și totodată, a îngrădirii intelectuale