Îți amintești, întâia oară,
Când noi doi ne-am cunoscut?
Eram pe net, și într-o doară,
O discuție am început.
Tu știutor, eu mai puțin...
Ne duelam în fraze seci;
Până am ajuns ca să simțim
Furia gândurilor reci.

Credeam, atunci, că poate noi
Suntem absurzi și imposibili,
Căci lumea vedea-n amândoi
Niște ciudați mult prea sensibili.
Dar lucrurile nu erau
Așa cum ei vroiau să fie;
Căci inimile le ardeau
De spaimă și de nebunie.

Și atunci, ciudați, cine să fie,
Noi doi cu gânduri efemere?
Sau cei aflați în agonie,
Prinși în a vieții lor, himere?