Ultimul sărut îl port înca agățat de ureche
ca p-un cercel cu nestemate albastre.

Ferestrele din piept mi se întuneca în fiecare seară,
apoi se lasă frig și dor.
Mă rotunjesc lângă inima ce-mi pâlpâie roșiatic în centru.
Târziu, în noapte, eschimoși înfofoliți în blănuri de focă
îmi suflă în palme.
Ne jucăm degețelele
în jurul inimii mele până mă încălzesc.

În scobitura tălpii
i-am furat nopții urmele pașilor tăi.
Mi-am crescut carne peste
ca un plic sigilat
cu destinația: la tine.

Dimineața îmi deschid cu greu ferestrele.
Băierile inimii scârțâie ca o trosnitură de bici.
Gândurile,furnici cu picioarele degerate,
se târăsc pe geamlâcul scorojit
până la streașină.
Din nestematele albastre picura zeamă de cer.