...era o cădere
un simplu curs de autoapărare
împotriva sinelui dezrădăcinat
și soarele urcând pe cer
lumina plonjând peste pădurile neguroase

totul avea o strălucire molcomă
vedeam copii jucând jocuri de neînțeles
femei alergând pe alei mohorâte
pe lângă cârciumi în care se ascundeau
poeții, nebunii și curvele urbei

în aer, în aerul gri, deprimant
se risipeau marile orgii ale sufletului
iar mirosul morții mai persistă încă în parcul
prin care cei care odată au existat
nu mai vor să treacă a doua oară

doar absența
doar crepusculul
doar măcinarea umbrelor
ne va mai deschide poarta
către spaimele chinuitoare ale visului
amintindu-ne vag de o viață cândva fericită