De unde lumina asta, voioasă ca îngerii,
Bunule,
când vocea mea se întoarce
într-o noapte de decembrie,
când frica se agită ca o fregată pe mare?

Era acolo o casă în care se făcea focul,
o casă întotdeauna de partea mea,
o poală mătăsoasă și caldă
înfășurată în jurul meu.
Miros de bumbac pârlit
și o tăcere împăturită în lumina amurgului.
Lumea se învârtea lângă mine
ca o pasăre curată și scânteietoare…
Pofteam mereu la ceva greu de spus:
câteva ore picate din senin,
un hohot pe care să-l luminez
cu lămpile palmelor,
bucăți de scoică și pasărea mea,
pasărea mea…

Am intrat în alt arlechin,
în frigul tăios dintre albastru și alb.
Sunt o pădure cu greu trezită din somn,
o găteală care începe să tremure
ca dansul de hârtie al păpușii.

Lumea se învârte lângă mine…
Pasărea mea umblă în lesă.