vrei să scrii
te oprești și găsești acest lucru prea ușor

secundele ritmate de ceasul de pe perete îți dezvăluie întreaga neputință
ce se desprinde așa a văzut solzii unui pește mort de ceva vreme
uscați abia atinși de palmă se desprindeau
unii chiar pluteau și-i dădeau impresia unor petale de os
o imagine stăruia el uscat ca o pojghiță de stern răzuită de simun
vânturată printre grăunții de nisip
îi plăcea deșertul dar nu a fost niciodată în mijlocul unuia

era conștient că se îndepărtează de acel vreau de la început
satisfacția de a spune vreau știu cred
și cuvintele care îl îmboldeau să le scuipe zilnic
nu-i mai era suficientă
senzația bucuriei era pătrunsă de muțenie
își repeta că nu el gândește
că nu el vorbește
nu el simte
nu el face tot ceea ce-i trece printre degete
erau alții cei ce-l înlocuiau în fiecare scenă
ridica lingura spre buze altul
își încălța papucii altul lui nu-i plăcuseră niciodată acei papuci caraghioși
citea stând pe veceu altul
își îmbrăca zilnic costumul bleumarin altul
își săruta la plecare soția altul
altul altul altul altul

el

citise asta în multe texte și știa că este o banalitate
se retrăsese într-un colț întunecos chiar și asta o făcea altul
și unde mai pui că alții făceau tot ceea ce el credea că-l preocupă
nu spera să fie paranoic ar fi fost o adevărată bucurie pentru el
sănătatea sa îl înspăimânta aici era el
și în timp ce alții mai și mureau
suna ca și cum ar fi spus alții mai și plecau
el reproducea cuvintele și gesturile celorlalți
sau se lăsa înlocuit de ceilalți
după ce trasa o linie pe hârtie
o simplă linie
i se spunea că e un loc comun

vreau să știți ar fi țipat la ei
că pentru mine totul este nou
nu-mi aduceți aminte
că atomii mei au călătorit până la mine
prin alte mii de trupuri
că prin sinapsele mele se scurg nu gândurile mele
ci acelea ale altor indivizi fie ei și geniali
unde ați vrea să merg
unde să dorm
unde să mănânc
unde să scriu
dacă spuneți că gesturile mele
cuvintele mele au fost făcute până acum
de milioane de ori
eu nu am fost până acum decât 49 de ani
am trăit fiecare clipă
și nu am realizat până când nu ați avut amabilitatea să-mi spuneți
că nu sunt eu
că sunt doar subiectul propriei mele batjocuri
până și râsului meu de mine îi găsiți hibe
nu tu râzi îmi repetați dar eu nu văd nicio memorie colectivă în mine
eu a trebuit să uit de mine
să uit de mine în mod absolut
și să proclam desprinderea

ar fi vrut să vorbească așa
dar aștepta mai întâi să-i anticipeze cineva intențiile și să scoată pe piață
înregistrarea tuturor actelor sale viitoare
i-ar fi fost mai ușor astfel
și-ar fi alcătuit o colecție și ar fi fost ferit de locuri comune
după o noapte de vizionare
ar fi spus a doua zi tuturor cunoscuților
mi-ați văzut jocul
dar ce regie
ce mișcare scenică
ce scenariu tare

putea să o facă liniștit pentru că fiecare ar fi fost preocupat
de propriul său film și fiecare s-ar fi povestit

și poate că nimeni nu ar fi mai spus despre viața lui că este un loc atât de comun