Îmi amintesc că ai trecut pe aici mai demult, cu siguranță
Și în urmă ai lăsat doar o cicatrice…cu care mai vorbesc din când în când
Și o mângâi pe crestături când doarme liniștită pe pielea mea.
I-am spus că dacă vrea să plece, o las.
Să se ducă să stea la un loc cu frații și surorile ei, dureros pe pielea altcuiva.
Dar s-a strâns mai tare de mine și a zis: „nu !
Mai bine rămân cu tine, să nasc pui de durere pe pielea ta, care să crească mari și să se bată care să stea așezat mai aproape de inimă. Ce zici?”
Chiar nu aș ști ce să îți spun acum !
De ce să mai existe alte răni pe trupul meu?
Nu crezi că ești de-ajuns doar una?
Și-așa mi-e jenă să-mi deschid cămașa !
Să nu cumva să te vadă cineva și să mă denunțe la poliție fiindcă țin captive cicatrici din alte vremuri.
Peste mine au trecut anii, dar tu…
Tu parcă ești mai tânără decât la început,
Când îmi sângerai lacrimi și mă dureai secunde imense.
Și cu cine ai putea tu să faci dragoste, ca să naști pui de cicatrici pe pielea mea?
„- Păi…! Am putea să ne prefacem că îmi faci cunoștință cu acel bărbat bine, numit „gândul” tău. Poate o să mă placă și…o să-mi așeze printre tăieturi, semințe de sărut”.
Știu. Dacă tot a trecut ea pe aici mai demult, n-aș putea să o sun să ne vedem?
O păcălesc că încă îmi mai amintesc cum ne adoram ascunși de ochii tuturor…
Și când o să doarmă, o să îi las o cicatrice în formă de adio pe piept.
Așa, o să ai și tu la cine să te gândești când o să fim departe.