sub pleoape cocorii țipă ultima dată
zvâcnind
mi-a înflorit o noptiță la colț de ochi
și-un zâmbet pârguit la celălalt
mi-am suflat în palme
în timp ce tu îmi curgeai rece pe șira spinării
de la o vreme te simt din ce în ce mai greu
în partea mea stângă
ca pe o apăsare
sau poate ca pe un vânt ce nu mai adie

uneori te obișnuiești cu junghiurile
ca și cu o ceașcă de cafea aburindă
sub un soare nerăsărit

după multă vreme mi-am permis să te scot
afară
e zi frumoasă de toamnă
tu ești la fel de tânăr și frumos
cum te-am cunoscut
ce-ar fi să mă lași să te respir
în timp
ce și uitarea va fi la fel de firească

încercând aerul cu tot sufletul
toamna pleca
avea dalii prinse-n păr,
iar tu aruncai sclipiri negre de ochi iubiți
sub foșnete de timp