1

Unde se găsește liniștea sfântă:
la miezul nopții într-o cameră de hotel,
pe un ghețar în beznele roșii,
pe ocean sub steaua polară,
în lacul de iarnă din inima codrilor,
în schitul de lemn, în somnul copiilor
și în tăcerea gândului când trece veșnicia.

2

În om se învechesc gândurile,
se coclesc privirile,
ochii au fost ca fântânile,
mințile au fost precum stelele.

3

În adânc e tăcere
și pândă de veci în unghere,
și tâlcuri în câte-un cuvânt
ca șerpii ce dorm în pământ.

4

Miez de noapte, codri de păuni,
plânge-mi, mamă, tu singurătatea,
spune-mi care mi-e partea pe pământ?
Să trec vremurile ca un lanț de munți.

5

Lampa galbenă, fără de suflet,
pâlpâie sub bolțile de var.
Gândul mi-l simt cum în goluri tremură
în seara-n care arde numai pentru el.

6

Spune-voi vorbele acestui veac?
În ochii lor
pândesc răsunetul ca o schimbare la față,
pândesc ura ca o întunecare,
nedumerirea ca o moarte.

7

Luna. Slove-n nisip. Tăcere.
Luminează-mi cu mâna pe inimă,
Diana, nume descântat, Diana,
Salcâmii tăi cu dinții albi
râd și azi.
E lin atât că toate miresmele
s-au zvârcolit ca pisicile.

8

Mă dor și ochii orbului de peste drum,
mă doare-ngândurarea cernitelor femei,
tăcerea glasurilor de-altădată
și veacurile adormite-n scrum.

9

Fac față limpezimii cu privirea,
cuprind ca-n scoică nopțile-n auz,
ascult și timpu-n curget și măsor
în gând vecia și nemărginirea,
și-s trufaș poate când încerc s-o spun.

(...)