ora trei
ora când știu cum se dezgheață solzii
pe spatele tău adunați odată cu vinovăția
din ei rămâne o apă stătută
un miros greu
îl întind pe toată suprafața mea
să nu mai am piele să nu mai am
identitatea asta stranie
ca o iarnă regală

dar nu ești un om-sabie
nu răpești decât jumătățile calde
trupurile bine îmbibate în viață
plăcerea lor de a pluti în dragoste
fără sens
cum își lasă și copiii
fărâme de turtă dulce în toate părțile
să nu mai fie găsiți
să rătăcească liberi

nicio poveste nu a început din umerii tăi
coloana îți este neatinsă
prin ea curg femei cu eleganță
un timp descompus
dar pe sub solzi în fibra fragedă
în vinișoarele de sânge te devoră neputința