Prostia și greșeala, păcatul, lenevia
Trudesc al nostru suflet și trupul ostenesc
Și astfel ne nutrim regretele ce cresc
Cum cerșetorii jalnici hrănesc păducheria.

Păcatele-s tenace, căința trecătoare;
Plătim mărturisirea cu vîrf și îndesat
Și ne întoarcem veseli pe drumul înglodat
Crezînd că ștergem pata cu-o falsă lăcrimare.

Pe-al răului divan stă întreit Satan
El leagănă și-adoarme al nostru spirit, blînd
Și al voinței noastre nobil metal, curînd
Este vaporizat de-acest chimist savant.

Diavolul ne ține ca pe păpuși în sfori!
În fructele oprite este-o ispită coaptă,
În orice zi spre iad mai coborîm o treaptă
Și fără groază trecem prin aburi mușcători.

La fel cu-n dezmățat ce mușcă și sărută
Sînul martirizat de curvă-mbătrînită,
Furăm și noi pe-ascuns o desfătare-n pripă
Pe care o strivim ca pe-o stricată fructă.

Mișunînd, îndesați ca viermii într-o rană,
În capul nostru-o hoardă de demoni fac banchet
Și-atunci cînd respirăm, Moartea coboară-ncet
În pieptul nostru, fluviu de tînguire vană.

Dacă incendiul, șișul, violul și otrava
Încă nu și-au pictat desenele abstracte
Pe pînza anodină a tristei noastre soarte
E pentru că aceasta nu și-a sfîrșit corvoada.

Dar printre lupi, șacali, pantere și solzoase
Reptile, scorpioni, maimuțe, umezi șerpi
Monștrii stridenți ce urlă și grohăie acerbi
În ticăloasa junglă a viciilor noastre,

E unul mai infam, mai josnic, mai puhav!
Nu face nici mari gesturi, nu țipă-asurzitor
Dar ruinează totul fără vreun ajutor
Și lumea o înghite cu un căscat hulpav.

Plictisul e! Cu pleoape de lacrimi destrămate,
Visează eșafoade, de opiu aromat,
Tu-l știi, o cititor, pe monstrul delicat,
Fățarnic cititor, ce-mi semeni mie, frate!