***
la marginea orașului
strania frumusețe a fiarei se dăruiește întreagă
teama de a nu deveni victime fericite e deja un nonsens
teama cu acoperișurile ei fosforescente
pe care le poți observa dacă privești cu atenție
noaptea
chipul ei imprimat undeva în adâncul tulbure
al metropolei

***
de la un timp porți în lesă tristețea
o hrănești cu pâine uscată
și chipuri de oameni pe care îi uiți
ca și când nu s-ar fi întâmplat niciodată viața
în trepte urcând spre un cer de hârtie
nu e locul nostru aici


***
s-au îmbolnăvit toate lucrurile din jurul nostru
iartă-le nu știu ce vor și nici nu au vreo vină
vom întineri cândva sub albele pietre
vom ieși din pământuri
liane agățate de gâtul și omoplații
urmașilor noștri
se va spune și despre noi
că
am fost doar niște semne prea voit luminoase
nu focuri de artificii nu focuri bengale nu
doar o singură flacără de chibrit
într-o lume în care toți foloseau doar brichete

***
la marginea orașului am stat pe o bordură
vreo 2 minute
unul lângă altul
ne-am privit cu luare aminte
ne-am studiat în tăcere
unghiile prea scurte frizura și dinții
apoi am plecat mai departe
în urma noastră o fiară îmblânzită
ne făcea semne de pe acoperiș
cu o batistă grețos parfumată
între noi distanța
scria pe albele pietre
niște cifre ciudate
litere nu
noi nu am avut niciodată
un nume al nostru



ascultă poezia în lectura autoarei