Mai sunt frunze pe ramurile vieții
vântul nu le-a împrăștiat
nici toamna cu a ei poveste
pe toate nu le-a spulberat.

Au rămas să-nfrunte gânduri
pripășite-n miez de noapte
când aștept luna să răsară
și să-mi trimită calde șoapte.

Ochi de suflet iși mișcă pleoapa
vrând să pătrundă-n necuprins
dar tristețea-i bin-ascunsă
doar așa-s de neînvins.

Și totuși...sunt doar un suflet
uitat la margine de lume
amețită de stranii speranțe
încurcată printre atâtea nume.

M-ascund printre clipe ce trec
zbor printre nori de ceață
și totuși, timpul care trece
omoară încet orce speranță.