zăceam întinsă pe spate
simțeam pe piele căldura țărânei
atingerea firelor de iarbă
și curgerea senzuală a timpului
ce venea din originea tuturor lucrurilor
poate chiar din inima unui Dumnezeu.

mănușile roșii dansau în părul meu
asemeni unui vals al "femeilor cu trunchi de copac"
ce-și hrănesc pruncii cu vise.

priveam cerul ca și cum ar fi fost pentru ultima oară
și nu mă săturam să-l privesc iar și iar.

mi-am dezgolit trupul într-o "iubire carnală"

strigam cerului să plângă
păsărilor să cânte
copacilor să danseze
trupului să trăiască o clipă cât un an ceresc.

fiică a lunii ploioase,
mi-ai șoptit,
prin ochii tăi privesc stelele către oameni!

dulce ispită
departe de mine te spală de răni
să te sărut
pentru ultima oară.