Iubito...

Iubito,
ai vrea să fii mireasa mea la noapte?...
și dimineața
când insomnia stelelor se va topi
să fii-mbrăcată doar în șoapte
iar dulci ocheade să-ți fie pijama...
zulufii blonzi, împrăștiați
amestecați cu gânduri,
să-mi 'nobileze perna...
piciorul tău cu pielea albă, fină,
încolăcit cu-al meu, insinuant
de să se mire o sprânceană,
a mea?... a ta?... ce mai contează?!...
eu, lupul cenușiu în noapte,
ziua om,
tu, cosânzeana ce-mi oferă mărul
dorind păcatul însuși să ne fie pat.
și dimineața
cand insomnia stelelor se va topi
să mint c-afară nu s-a luminat
iar tu să știi...
zâmbind șăgalnic,
un colț al gurii să mi-l oferi răsplată
gândind iar la păcat...
apoi,șoptit,pe-ascuns să-ți spui
o, noapte... de ai fi polară!...