De când a încurcat sforile păpușilor Sale
lacrimile lui Dumnezeu s-au strâns
laolaltă în angoasa mărilor lumii
Într-o noapte a coborât pe pământ,
ascunzându-se ca un copil cu aripile frânte
sub un colț al inimii noastre.
De fiecare dată când ura îi zgârie pielea și
îi străpungem avid în cuie nevinovăția
El sădește petale de flori pe care să ne așternem obrazul.
Nu ne mai cere nimic. A făcut-o o singură dată.
De atunci are răbdare și ne iubește
până când inima noastră se satură de viață,
apoi, abandonați de noi înșine,
ne adoptă.