Ceea ce văd nu-mi e de ajuns
De aceea am deschis ochii mai mult
Si n-am mai văzut nimic.
Din orbite mi se scurg resturi de lumină,
Resturi de fluturi,
Restul de rugină.
Intre maluri totul e plin,
Totul e ambalat,
Mucegaiul înflorește în bolnavi,
Revizia zilelor nu se vede,
Ciocanele cad pe degetele nopții,
Din Eufrat a mușcat Tigru,
Dungi negre, țipete galbene,
Nebunii sunt cazați lângă Dumnezeu,
Marginile fluviului sunt ca portocala
Și acre ca sufletul meu.
Ceea ce văd e izbitor de șters,
Dacă mă uit mai bine
Nu mă mai văd,
Parcă sunt un rest de zbor,
Un capăt de nor,
Un zăvor fără ușă,
Un colț de pernă,
Un cui de lemn ,
O velă ruptă din fereastra oceanului,
m-am înălțat pe vârfuri,
trece o nuntă,
îmi aduc aminte de mine,
închid ochii ca să văd,
tot ceea ce mă trezește mă și adoarme,
cerul e de carne
iar noi putrezim în gânduri.