Mă răcoresc în mări de vis ,
cu valuri de speranță ,
primesc semnale din abis
-tristețea e în vacanță!

Vânturi zările-mi deschid
n-am aripi să zbor, măcar
tristețea să pot să-nchid
în departări fără hotar .

Și din azuriul strălucind ,
mi-am făcut crampei de cer,
să pot s-adun mereu zâmbind ,
sentimente spuse sincer .

Tristețe mult-am adunat ,
uneori mă mai înfioară ,
dar destule vise i-am donat
plângând -în fiecare seară.

Nu mai vreau timpul să-ntorc
tristeți trecute să revină,
timpul trece si vreau să-i storc,
fiecare clipa plină.

Roua sărută dimineța
cănd florile din vis tresar
deschizandu-și frumusețea
petalelor de jad si jar.

Cum să mai aiba loc tristețea
între atâta bucurie ,
și prețuind-i frumusețea
se umple sufletul cu împlinire.