În care maestrul poeziilor absurde se răfuiește
cu toți motanii din cartier

Iubito, ascultă motanii “poetului pisicilor”, mieunînd pe coperișul textelor.
Scapără blănile lor, ca bumbii violeți ai sânilor tăi,
Ridicându-se impertinenți, deasupra unui troian de zăpadă.
Stalagmite și stalactite, le-a prins chiciura de mustăți,
Desenate cu un creion Rotring.
Și însuși mieunatul cel lung îngheață prin aer.
Poetul rus Hlebnikov,
Călătorește deasupra unui vagon de vite spre stepă
și nu mai poate descompune acest prelung
m+i+o+r+l+a+u sau ,m+i+a+a+o+u
în sunetele lui componente.
Motanul lui Mircea adormea
torcând leneș pe monitor cu o labă
atîrnînd peste claviatură,
Versul acestuia miaună ca un motan încălțat.
Sunt un motan, ce mare lucru!
Savantul structuralist Roman Jakobson
A vrut să prindă structura ideii de pisică
Iar îndrăgostiți de texte ca Gilbert Durand
iubesc pisicile albastre care se fîțîie prin textele poeziilor
lui Sakutaso Hagiwara,
Ca prin sufragerii pline de lucruri vechi, încălzite cu lemne.
Frank O Hara dădea bucăți mici de salam
unei pisici bătrîne, de pe Fifth Avenue,
iar André Malraux s-a fotografiat,
în august 1944, cu un pisoi cățărîndu-se pe uniforma lui
proaspăt călcată, de tînăr partizan.
Antoniu a găsit motanul negru al Cleopatrei
ascuns la picioareleSfinxului și peste acest poem dramatic
plutește umbra zeiței cu cap de mîță, Phat.
Numai pisicul, cu o curelușă roșie, prinsă la gît,
Așteaptă în vitrina unui magazin de bijuterii,
să treacă hergheliile de bidivii funebri ai lui Ereb.
Literele negre ale poemului
s-au lipit de pupilele mistice ale motanilor Murr
Care privesc prin întuneric direct în poezia mea
Pepitele din aur ale metaforelor mele,
pisici faustice, cuminți și înțelepte.
Iubito, mîngîie blana pisicii albastre și adu samovoarul
Florile de tei ale Ideilor să se scuture ușor în lacrima ceaiului
Încălzește bolul de porțelan pictat
Și apoi, într-o simplă ceremonie a ceaiului
Servește-mă cu apa sfințită, ca în atît de depărtatul Chitai!