Te-ai gândit vreodată
De câte ori m-a durut
Fiecare atingere de-a ta,
Căci îmi smulgeai o parte din suflet?

Te-ai gândit vreodată
De câte ori m-a durut
Fiecare sărutare de-a ta,
Căci îmi smulgeai o parte din nemurire?

Te-ai gândit vreodată
De câte ori m-a durut
Fiecare pătrundere de-a ta,
Căci îmi smulgeai o parte din carne?

Atunci am pierdut copilul din mine,
Atunci am pierdut partea mea de Rai,
Căci la piept aveam
Și sufletul și nemurirea...

Atunci am crescut în ochii mei
Mai mult decât ar fi vrut
Ființa mea-
Atunci am crescut în mine...

Răsuflarea ta e lacrima mea
Și orice e al tău
Nu mai poate ființa în mine,
Căci acolo zace mormântul...

Acolo arde o lumânare
Din care mai picură încă ceară,
Acolo timpul s-a oprit
Și mă strigă!

Caută-mă în locurile
Unde nu credeai că mă vei găsi-
În cele întunecate și împânzite-
Ceva alb zace în negura lor!

Convoacă-mă
Și am să vin să ucid!
Nu știu dacă mai sunt zăbrelele
Ce opreau fiara...

Le-am rupt cu dinții
Și le-am tocit cu lacrimi...
Crezi că poți face față durerii
Mai bine decât mine?

Scuipă-mă în obraz
Și va fi mai curat
Decât ceea ce a fost făcut-
Cu mult...

Te-ai gândit vreodată
De câte ori m-a durut
Fiecare clipă trecută,
Căci o smulgeam și o făceam o parte din trecut?