poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-06 | |
1.
trei câini latră tristețe și venele din mâna ta stângă dansează cu sânge de clovn, respir printr-o pasăre de nămol și pun vin pe rana asta numită tristețe când noaptea vine sub pleoape înfiptă cu ciocul de corb; molloy suge piatra, clepsidra strâmbă din nas, azi sunt îmbrăcat frumos, azi sunt îmbrăcat frumos. amicul cristi s-a sinucis din nou, știți, moartea ca necesitate, eu nu sunt trist, eu sunt doar singur între patru pereți... 2. inima ta mă calcă în picioare ca o mașină roșie, cu toate astea, mie tot mi se par oamenii prea serioși; 3. groparii au dormit bine azi-noapte, au băut sticla de votcă și au adormit... în rest, plămânii mei respiră tot în rate, la urma urmei, sângele nu-i decât un căcat de girant; caii aleargă cu sulițe înfipte în ei... acest ficat bolnav pe nume noapte, această fiere numită lună... călărețul fără cap sună la mine la ușă, vine cu o sticlă de vin și se apucă să-mi povestească despre ce a fost în curând, între timp, groparii sapă unul în altul, șobolani împuțiți, viermi parveniți, infectați de voi înșivă, trup–epurare spirit–epurare, niciun mort nu-și găsește confortul de subsol 4. între timp, cerul este despicat de păsări de formol; 5. neclar de lună, femeia cu două pântece are o gură cusută în locul sexului, inima mea și-a sucit glezna de sânge și râde ca o țigancă cu dinți roșii pictați, încă puțin și învăț să mă nasc, ca și cum până acum a fi-ul mi-ar fi fost constipat, tot timpul există o mamă de rezervă care te screme din dragoste... pe stradă, fetele se țin de mână și nu de picioare, îți rod degetele ca pe niște gheare de rață din ciorba bunicii, mă apasă gândul să te impresionez cu ceva frumos și... uite, azi sunt îmbrăcat frumos, azi sunt îmbrăcat frumos. 6. scrie-n ziar, toamna asta înfiază greieri, scrie în ziar, copacii întortocheați precum cheia sol se apleacă să-și lege rădăcinile ca pe niște șireturi; eu... ăăă... spre surprinderea ta, îi pun piedică lui mâine și fraieru’ cade în ieri, încă o zi cu tine, încă o noapte, încă o sticlă de ceva etcetera etcetera etcetera... îți spun eu, au înebunit nebunii, i-au arestat pe greieri pe motive psihedelice, lăutarii sparg paharele și dansează desculți, chiar și curva orașului zâmbește cioburi; luna-i un ovar bolnav, degeaba, degeaba, au înebunit nebunii, mamele își zidesc sexul și-și asfixiază pruncii în ele, maria, au înebunit nebunii, țiganca râde, își ridică fusta și naște pui de panteră... ... eu mă uit la mâna ta stângă și văd cum venele tale dansează cu sânge de clovn și începe să mă doară copilul care râde de frică, de aceea îți zic, tu ești foarte zeiță, de aceea îți zic, au înebunit nebunii, auzi tu, auzi tu... tu cea mai frumoasă dintre coaste..
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate