poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Jamais vu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-18 | |
unde aș fi putut să ajung
de-a lungul acestui firicel de apă înotând cu aripile mele de rechin? dar m-am trezit totusi pe țărmul unde Charles Bukovski avea o erecție grandioasă numai privind mamelonul pe care moartea mea și numai a mea mi-l vâra în gură matern diabolic atentă cu mine și numai cu mine pentru ca eu să încep să gust câte puțin din toate frunze de fum și furnici cu piciorușe de iederă crusta de mușchi a muntelui singuratic cenușa actelor ratate vise despre eșecul vieții de înger carne din cuvintele scrise de măcelarul universal pentru ca eu să găsesc că moartea e adorabilă negația e mângâiere regresia materiei nu doare neantul e un voal de neînceperi fascinante nimicul din mine e lumină iubire năucitoare cu cocoașă și păr și toate aceste gusturi să-mi vină dintr-o constelație prin acest sfârc al dimineții promițătoare de delicii când stau să mă nasc din nou femeie din femeie parte rușinoasă a creierului de Dumnezeu bărbat cu care aripile mele de rechin înoată în apa poemului tulburându-l și unde ar putea să mă ducă răzvrătirea pornind din mine în alta și în altul din aceste adevăruri cuvântul - o pasăre înalt zburând exilul - o pasăre înălțătoare mi-am scris tatuajele acceptând că cel ce se exilează în cuvânt e cel înălțat ce se înalță mereu încă mai sus zburând către înalt fără încetare dar niciodată revenind pe pământ eu dorm în minte în mine în zbor ca și el și nici nu știu cânt trece gustul lumesc al iubirii precum o frescă ce se diluează în privirea pietrei iar aripile mele de rechin știu deja să navigheze prin picătura de înălțare căci nu de exil muream ci de locuirea exilului prin cuvinte foarfece ascuțite retezându-mi sfârcul rădăcinile țăișul sufletului și al minții punându-mă apoi să le mănânc și să le scuip în cerul răvășit al poemului cum într-o lume stinsă murind de foame dar înviată în exilul din cuvinte
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate