Răsplata trudei mele-i demnitatea
Pe care-o port, ca pavăză și armă,
În bătălii cu cei ce vor s-adoarmă
Credința-n adevăr, cu răutatea.

Cuvântul a născut din glie, pâine.
Cuvântul spune simplu cine ești,
Cu el bunicii rostuiesc povești,
Și este arca lumii către mâine.

Dar, folosit, adesea ca sudalmă,
Împovărează sufletul, iar lacrimi,
Brăzdând obrajii ofiliți de patimi,
Nu pot schimba în mângâieri, o palmă.

Pentru oricine-i dar dumnezeiesc.
E prețios când naște mângâiere,
Sau aur pur, când, devenit tăcere,
Înnobilează chipul omenesc.