Menestrelul


Au ajuns de pe câmpii,
Foloricelele pe ii,
Să dea girul muzelor
Și dulceață buzelor.

Iar prin aur de cosiță,
O angelică băciță,
Vălurită de fiori,
La ureche prinde flori.

Că de-a sânilor alin,
S-au copt fragii de rubin,
Ce-așteaptă nerăbdători,
Iama de culegători.

Dar sub geană de mătase,
Cu privirile sfioase,
Ea se-ncumetă-n dorinți,
S-o pețească numai prinți.

Curtezani de pretutindeni,
Nalți ca brazii, falnici, sprinteni,
Înfocați și cu temei,
Tânjesc după oful ei.

De pe vârfuri de obcine,
Un voinic, călare vine,
Pe un murg înaripat,
Ca un fiu de împărat.

El cutează și-o admiră,
Că e menestrel cu liră,
Și pe creștetu-i de floare
Îi lasă o sărutare.

O prinde de mijlocel,
Și-i oferă un inel,
Pe o rază de cântare,
Ca o binecuvântare.

Și apoi, lângă izvor,
Menestrelul călător,
O desmeardă pe băcița,
Până-i sărută gurița.

Fermecată de alint,
Dorurile o cuprind,
Și se strecură, uimită,
La salcia despletită.

Din cosiță scoate flori,
Le înșiră pe culori,
Într-o salbă de lumină,
Și apare mai senină.

Pune-n palma ei suavă,
Firicele de otavă,
Să ghicească menestrelul
Dacă i-a primit inelul.

Iar mestecenii cu plete
Unduiesc pe îndelete,
Zborul jocului de fulgi
Din săruturile dulci.

Inimile bat mai tare,
Pe-ale dragostei hotare.
Și prin lume el o poartă,
Că i-a devenit consoartă.