Ți s-a urât să te joci unu la unu
cu singurătatea
stările aranjate
într-o ordine imperfectă
pe tabla de șah.

Cele mai vechi iluzii sărind pe scenă
când nu te aștepți
chipul tău speriat de lucrurile care par
mai puternice decât tine
și nimeni care să te înțeleagă,
să-ți învețe felul de a fi.

În loc să te învelești în propria umbră,
te arunci eroic în lumini
cu mișcări din ce în ce mai departe
și tot restul vieții la un pas de pământ.

Deși lumea nu o știi plastilină,
jurul e la fel de flexibil ca și timpul,
iar moartea nu va șlefui tacit
partea de sus a gardului.
Nu va avea timp nici măcar să zică
mat!