dormi prea mult, când treci pe lângă parcarea subterană
de la tomis
ți se poticnesc picioarele
te atrage întunericul de-acolo, bariera dată cu roșu
îți vine să dormi covrig în locul unei mașini
la distanță egală între marcajele albe
să-ți picure lichid de frână din nas
un pic de benzină din șold
mașinile noi lucesc chiar dacă defecțiunile latră în ele
la prima cheie
defecțiunile tale așteaptă o mână
care să te desfacă și să spună nu, nu e nimic în neregulă
poate că ar trebui să mergi mai des
plimbările cu vântul în nări, în păr și aerul sărat
înlătură praful de pe luciul perfect, o viteză în plus
și nimic nu te mai trezește, treci de momentul critic al somnului
poți merge mecanic cu lacrimi de bucurie și zâmbete
agățate de simbolul de pe capotă

dar somnul nu e un instrument
măcar o foarfecă pe care s-o folosești cu-aceeași siguranță
la tăieturile scurte
chirurgii au ceva tăios între degete
am văzut într-un documentar
îi băgau pacientului degetul mijlociu în buric și împingeau către bărbie
într-o secundă se deschidea sternul
și somnul nu-i dispărea, rămânea pe chip încât
din fața ecranului ți se părea că tu ești cel tăiat
și că ochiul minții vede
sau te-au răpit extratereștrii și te ridică
iar tu rostești ceva, o replică dintr-un film cu sateliți
de ce reciți dylan thomas
de ce somnul din navele spațiale e plin de monștrii
ce caută george clooney legat fedeleș lângă tine

ai ceva de făcut, de dus stația la reparat
o pâine, lapte, două lămâi verzi
între tine și obiectele din jur e ceva inexplicabil
alunecos
nu poți pleca nicăieri, ești adus repede înapoi
pe platformele de jogging prea lungi și rapide
te împiedici, îți julești genunchii
mănânci fructe conservate
din cutiile de ananas țâșnesc blonde care vorbesc spaniola
și dispar în cuptorul de la aragaz
se-nchid, dau drumul la gaz și țipă disperate
bat cu pumnii în geam
așa a murit sylvia plath, sylvia plath
ieși din casă, fugi, febra e tot ce-ți poate da poezia mai bun

toți poeții au îmbătrânit
ți se face jenă când te gândești cât îți plăcea sociu
chiar și komartin, acum te adorm deși fiorii
vin din ce-ți amintești despre poezie
dar ai prefera să mergi pe holul unei clădiri
și să asculți zgomotul tocurilor, să atingi zidul cu mâna
ca și cum ți-ar da energie
să mergi de la un capăt în altul al holului
o zi întreagă
asta e mai poetic decât orice