m-am trezit în sala de judecată
cu un dumnezeu plictisit studiindu-mi dosarul
iarăși tu? mă-ntreba scufundându-și sprâncenele
într-o mare nedumerire

îl priveam indiferent
de parcă n-aș fi fost vinovat cu nimic
de parcă nu eram eu cel cu care vorbea

mi-am ucis copilaria
recunosc
fără niciun regret


de undeva auzeam un ticăit enervant ca o remușcare

scaunele reci mă priveau cu dizgrație